
Noi suntem despre tehnologia care salvează vieți, și la fel este și newsletter-ul nostru din Februarie 2026. Continuăm să fim o voce activă în domeniul prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale (infecții nosocomiale). În 2026, ne propunem să devenim un jucător-cheie atât pe piața românească, cât și pe cea internațională, aducând soluții inovatoare și informații relevante despre modul în care acestea pot fi prevenite, monitorizate și controlate eficient.
Cu o structură solidă, afilieri strategice și o viziune bazată pe inovație aplicată (AmCham România, CCIFER, CCIPH), compania noastră demonstrează că succesul în tehnologie și producție nu înseamnă doar cod și algoritmi sau doar lucrul în fabrică, ci mai ales parteneriate durabile, leadership colaborativ și capacitatea de a construi în rețea.
Știm cu toții că infecțiile nosocomiale nu sunt doar statistici – ele afectează pacienți, personal medical și eficiența sistemelor de sănătate, iar prevenția lor necesită expertiză, tehnologie și colaborare la standarde globale. Imaginați-vă un spital: totul pare curat, personalul lucrează cu responsabilitate, iar pacienții sunt îngrijiți corect. Totuși, realitatea e mai dură. Infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM) reprezintă un risc invizibil, dar concret, pentru pacienți și personal medical.

Impactul infecțiilor IAAM: datele nu mint
IAAM generează consecințe majore pentru sistemele de sănătate și pentru pacienți:
- Europa: ~16 milioane de zile suplimentare de spitalizare anual, cu un cost estimat de 5,5 miliarde €
- SUA: 2 milioane de pacienți contractează IAAM anual; aproape 90.000 pierd lupta cu viața, cu o povară economică de 28–45 miliarde $
- Dezinfecție manuală: în medie, 50% dintre suprafețe critice pot fi ratate în procesul tradițional de igienizare
Aceste cifre arată că prevenția nu mai poate fi lăsată la voia întâmplării. Infecțiile nosocomiale nu sunt doar un cost, ci și un factor de stres continuu pentru personalul medical și un risc direct pentru pacienți.
Credem în ideea că viitorul nu e doar despre roboți tot mai inteligenți, ci despre tehnologie care înțelege nevoile reale ale oamenilor.
Contextul românesc
Conform datelor publicate de Ministerul Sănătății și raportărilor ECDC (2024):
- România înregistrează o rată medie de infecții asociate asistenței medicale (IAAM) de aprox. 2,5%, față de media UE de 5–6%, dar subraportarea face ca nivelul real să fie peste 6%, adică peste 150.000 de cazuri anual
- În 2023, au fost raportate peste 80.000 de cazuri confirmate, cu o creștere de 30% față de 2021
- Costul mediu al unei infecții nosocomiale este estimat la 3.000–5.000 EUR/pacient, ceea ce generează pierderi anuale de peste 400 milioane EUR în sistemul sanitar românesc. Unde apare riscul?
IAAM nu apar doar în sălile de operație sau pe paturi de spital. Orice spațiu cu interacțiune umană intensă este vulnerabil:
- clinici și cabinete medicale, holuri și săli de așteptare
- spații educaționale, HORECA, aeroporturi
- birouri, clădiri de business, spații comerciale și alte medii similare
Curățenia și dezinfecția eficientă sunt esențiale în toate aceste locuri
Managementul infecțiilor (infecții asociate asistenței medicale) — lecții din practici internaționale
Modelele eficiente de prevenire a IAAM combină:
- Abordare multimodală: igiena mâinilor + supraveghere continuă + protocoale + educație
- Surveillance și audit: date despre incidența infecțiilor permit ajustarea rapidă a măsurilor
- Tehnologie și standardizare: reducerea variabilității umane și monitorizarea conformității
Aceste practici sunt implementate în spitale de top din Europa și pot fi adaptate cu succes la nivel local.
Gândiți-vă la asta ca la un GPS al igienei: nu contează doar că faci curățenie și că dezinfectezi aerul și suprafețele, ci să știi exact cum și unde.
Wolf‑e Robotics: soluții românești pentru o provocare globală – infecții asociate asistenței medicale
Wolf‑e Robotics construiește roboți și dispozitive UV-C care dezinfectează aerul și suprafețele:
- Rapid: o sală de operație poate fi igienizată în câteva minute
- Măsurabil: fiecare ciclu de dezinfecție este înregistrat digital — timp, loc, doză
- Consistent: același standard de igienă, de fiecare dată
De ce tehnologia contează în 2026
Tehnologiile automate de dezinfecție câștigă teren deoarece abordările tradiționale (curățare manuală cu substanțe chimice) sunt greu de evaluat și pot lăsa zone neacoperite. Robotizarea și dispozitivele inteligente permit:
- Standardizare: același nivel de dezinfecție, repetabil și verificabil
- Trasabilitate: fiecare ciclu digitalizat — esențial pentru audit și conformitate
- Reducerea erorilor umane: mai puține riscuri pentru pacienți și personal
Tehnologia nu e un moft, ci un aliat concret al siguranței pacienților, reducând riscurile și costurile asociate infecțiilor nosocomiale.
Wolf‑e Robotics în viața de zi cu zi
Wolf‑e Robotics dezvoltă roboți și dispozitive UV‑C autonome, integrate cu platforme cloud de verificare, care permit dezinfecție rapidă, măsurabilă și sigură. Produse precum CoBOT Ultra (se poate lăuda că face parte din categoria celor mai puternici roboți UV-C din lume) și WolfBotarată că tehnologia poate fi aplicată concret pentru a preveni infecțiile nosocomiale, oferind transparență, audit și consistență în medii precum spitale, clinici și birouri.
Acești roboți asigură dezinfecția suprafețelor și a aerului în cel mai scurt timp, cu o eficiență de până la 99,9999% împotriva virusurilor, bacteriilor, ciupercilor și a altor tipuri de microorganisme organice dăunătoare din mediu, prin descompunerea structurii ADN-ului lor.
___________________________________________________________________________________________________
Cntribuim în fiecare zi la susținerea misiunii noastre, de a asigura dezinfecția aerului și suprafețelor în spațiile în care lucrăm, învățăm, ne petrecem timpul. Oferim metoda cea mai eficientă și ecologică de inactivare a microorganismelor de pe suprafețe și din aer prin dezinfectarea cu echipamente inteligente cu lumină UVC și roboți mobili. Cu aplicabilitate în sectorul medical, comercial, transporturi, educație, corporate.
Prezență în Social-Media pe Facebook, Instagram, LinkedIn și X pentru noutăți din viața companiei Wolf-e Robotics. În plus, ne poți scrie direct la office@wolfe.ro.


