Cât de importantă este calitatea aerului din interior?
Aerul pe care îl respirăm conține un număr mare de particule dăunătoare precum bacterii, viruși și mucegaiuri. Din păcate, natura ne oferă doar un control limitat asupra calității aerului exterior. Grație noilor tehnologii, însă, putem controla și îmbunătăți calitatea aerului din interiorul spațiilor în care locuim sau ne desfășurăm activitatea.
„Calitatea aerului din interior” se referă la calitatea aerului dintr-o casă, școală, birou, cabinet medical sau alt mediu de clădire. Impactul potențial al calității aerului din interior asupra sănătății umane la nivel național este important, din mai multe motive:
- În primul rând, pentru că statisticile arată că petrecem aproximativ 90% din timp în interior, unde concentrațiile de substanțe nocive sunt mai greu de sesizat.
- Apoi, din cauza pandemiei, care ne-a arătat că particulele de aerosoli din aer reprezintă o cale principală de transmitere a virusului SARS CoV 2.
Pentru a îmbunătăți calitatea aerului din interior, putem opta pentru sisteme standard de ventilație și filtrare, purificare care pot folosi diverse metode, gen filtre confecționate din materiale diferite. Progresele tehnologice ne-au adus, însă, și sisteme revoluționare destinate nu doar purificării, sterilizării și dezinfectării aerului dar și a suprafețelor. Acestea folosesc lumina ultravioletă, radiația electromagnetică care este prezentă în lumina soarelui și are proprietăți germicide.
Oamenii de știință știu despre proprietățile dezinfectante ale luminii ultraviolete de peste 140 de ani
Downes și Blunt au descoperit inițial efectele antibacteriene ale razelor UV în 1877. La scurt timp după aceea, savanții au reușit să demonstreze că anumite lungimi de undă ale luminii UV pot fi folosite pentru a distruge microorganismele. Au găsit, apoi, și o modalitate de a reproduce lungimile de undă UV în scopuri de dezinfectare. Prima lampă cu cuarț UV a fost inventată în 1904, iar aceasta a dus la fabricarea unei lămpi germicide, ce producea lungimi de undă UV-C (200 nm până la 280 nm), cu proprietăți dezinfectante.
În prezent, noile lămpi UV-C pentru dezinfectarea aerului și suprafețelor folosesc lumina ultravioletă germicidă pentru a dezactiva ADN-ul virusurilor, bacteriilor și ciupercilor, distrugându-le capacitatea de a se înmulți și de a provoca boli. Prin utilizarea metodelor UV-C de purificare a aerului din cameră, microorganismele își opresc, în esență, capacitate de reproducere și vor începe să moară.
Tehnologia UV-C pe care o promovează Wolfe Robotics este disponibilă într-o gamă largă de formate, în funcție de nevoile clientului și de locația în care va fi utilizată. De exemplu, lămpile UV de sterilizare a aerului și suprafețelor și dispozitivele de filtrare și purificare pot fi instalate în școli, spitale, birouri, hoteluri sau restaurante, oriunde dezinfectarea suprafețelor este prioritară. Gama noastră de dispozitive UV bactericide include design-uri elegante și moderne, pentru a se asigura că echipamentul se potrivește perfect în mediile specifice ale spațiilor interioare.
Wolf-e Robotics, un sistem fără substanțe chimice
Fiind un sistem fără substanțe chimice, care utilizează becuri cu consum redus de energie, tehnologia UV-C este ideală și pentru companiile care doresc să își limiteze impactul asupra mediului, ajutând în același timp la dezinfectarea spațiilor lor. Sistemele pot fi scalate la orice dimensiune sau buget de clădire și au costuri reduse de capital și de funcționare. Important este și faptul că aparatele UV de sterilizare încăperi pot fi monitorizate prin intermediul aplicației mobile dedicate sau a platformei web.
Pentru a veni în sprijinul clienților noștri, le propunem – pe lângă dispozitivele performante – și un serviciu care îmbină managementul calității aerului și mentenanța surselor UV-C pe care le punem la dispoziție. Serviciul “Disinfected Air as a Service” – aer dezinfectat și curat, cu tehnologie UV-C, oferă beneficii complete, la cele mai înalte standarde de calitate. Astfel, în cadrul unui abonament cu rată fixă lunară, se asigură mentenanță predictivă și corectivă, schimbul filtrelor și surselor UV-C și garanția funcționării continue a dispozitivelor incluse în abonament.
Abonamentul nostru “Disinfected Air as a Service” rezolvă atât problemele cu garanția sau mentenanța, cât și birocrația inerentă administrării mai multor furnizori. Investiția este minimă, iar costurile sunt complet previzibile, fiindcă toate sunt incluse în abonament, fără cheltuieli adiționale. Mai mult, mentenața inclusă în abonamentul #DAaaS garantează funcționarea fără întreruperi și calitatea fără compromisuri.
Pandemia de Coronavirus a demonstrat importanța calității aerului și a tehnologiilor inovatoare, atunci când vine vorba de menținerea oamenilor în siguranță, chiar și în fața unora dintre cele mai neașteptate provocări. Soluțiile noastre inovatoare de dezinfecție ajută la menținerea spațiilor de lucru, acționând nu doar asupra suprafețelor, ci și asupra aerului pe care oamenii îl respiră – prin reducerea nivelului de viruși și bacterii dăunătoare.
Utilizarea și integrarea tehnologiei de sterilizare UV-C ajută în mod semnificativ la crearea unui mediu de lucru sigur și sănătos
Pe măsură ce oamenii se întorc la locul de muncă și spațiile publice devin din ce în ce mai populate, măsurile suplimentare de siguranță sunt vitale, iar inovația este esențială. Wolfe Robotics continuă să-și sprijine colaboratorii, ajutându-i să se asigure spațiile de lucru sunt sigure, atât pentru angajați cât și pentru clienți!
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Suntem Wolf-e Robotics și contribuim în fiecare zi la susținerea misiunii noastre, de a asigura dezinfecția aerului și suprafețelor în spațiile în care lucrăm, învățăm, ne petrecem timpul. Oferim metoda cea mai eficientă și ecologică de inactivare a microorganismelor de pe suprafețe și din aer prin dezinfectarea cu echipamente inteligente cu lumină UVC și roboți mobili. Cu aplicabilitate în sectorul medical, comercial, transporturi, educație, corporate.
Urmărește-ne pe Facebook și LinkedIn!